Frumusețea, transmisă din generație în generație. Cum arăta mama lui Kate Middleton în tinerețe!
Mama lui Kate Middleton a ajuns la onorabila vârstă de 67 de ani. Pe instagramul oficial Kensington Royal, reprezentanții au postat o imagine anul trecut cu mama ei. Carole Middleton este o bunică foarte implicată în viața nepoților săi, dar și în viața familiei, în general.
Mama lui Kate Middleton, Carole Middleton, este fostă stewardesă și fondatoare a unei firme care comercializează accesorii pentru petreceri. Este o femeie ambițioasă, o mamă puternică și devotată pentru cei trei copii ai săi, Kate, Pippa și James. Carole este căsătorită cu Michael Middleton, arată Ok Magazine.
Pe rețelele de socializare, reprezentanții Familiei Regale au postat o imagine cu mama ei, Carole Middleton, din tinerețe, când soția Prințului William era mică. Se poate observa că în prezent, cele două seamănă foarte bine!
Prințul William și Kate Middleton își educă cei trei copii după un set de reguli stricte
Potrivit The Mirror, setul strict de reguli include chiar și interdicția de țipa, de a striga sau de a se uita la televizor, înainte de cină. Se spune că Ducele și Ducesa de Cambridge insistă asupra copiilor lor, Charlotte, Louis și George, să nu adoarmă triști sau supărați.
O sursă a transmis pentru The Sun: ”Copiii sunt încurajați să vorbească despre ceea ce simt. Fie că este vorba despre un subiect de la școală, o oră de balet, de înot sau de tenis, fie că este vorba despre o reclamă de la televizor, ei discută și găsesc soluții. Nu se pune problema ca unul dintre părinți să spună ”nu”, iar celălalt să spună ”da”. Mereu se înțele și sunt uniți în fața copiilor”.
Sursă foto: Capturi video Youtube 1